Liniște..

SSS

 

Viața e atât de complexă și totodată atât de simplă.

De foarte multe ori îmi pare anostă, lipsită de trăire, de sens, de timp, de decizii corecte sau greșite, nici măcar nu cred că ar conta atâta vreme cât existența lor m-ar face să tresar din cochilia mea uscată sub toropirea nimicului. Astăzi renunț la slove, astăzi renunț la măsuri, la stihuri, în detrimentul acelor momente în care viața  nu e chiar atât de anostă și îmi rezervă și mie un strop de emoție, de vis, de durere sau pur și simplă o lacrimă ce lunecă pe obrazul a cărui formă nu mai e lizibilă. O bucată de  carne bătătorită de nesomn, de vânt, de furtuna în care picurii mușcă din piele. Aceste picături sunt total diferite de ploaia lină, blândă, în care am dansat, cu care am plâns. Aceasta din urmă, vine asemeni bunicii care atunci când eram mic îmi ștergea obrajii cu palma ei veche și caldă, după ce mama îmi trăgea o urecheală zdravănă pentru faptul că plecam de acasă fără să îi dau de știre și fără a mă reîntoarce prea degrabă. Odată, îmi amintesc de faptul că, primisem de la școală sarcină să adunăm măceșe, sau cacadâre cum le numeam pe atunci. La marginea satului, ascuns în căușul pădurilor și scăldat de apele Siretului și Sucevei ce se află în apropiere, aveam o bucată de pământ pe care părinții mei îl cultivau. La câțiva kilometri tărăgănați, pe marginea unui drum adormit sub pătura de praf care cu siguranță însuma vreo opt sau zece centimetri se afla un hău de parcă pământul își deschise într-o dimineață gura într-un căscat somnoros și a înțepenit așa. În acea zi am aflat că prăpastia poartă numele de Jâdogină, ca mai târziu să caut într-un dicționar și să îmi dau seama de sensul termenului și de unde venea denumirea ( jidovínă s.f. (reg.) 1. drum între două dealuri. 2. tăietură naturală într-un mal; năruitură, surpătură de mal. 3. movilă mare de pământ din vechime; măgură, mamelon ) . Pe marginea acestui drum șerpuitor, știam eu că ar exista măceșe, așa că m-am decis să le culeg. Am mers împreună cu un coleg de clasă ( eram în clasa a doua ) , de pe la ora 14:00 Trecuse de ora 21:00 și părinții nu știau nimic de noi, până când, moș Sandu nu le-a spus că ne-ar fi zărit pe drumul spre Jâdogină, cu câte o plasă în mâini. Nebunia începuse! Încerc să îmi închipui spaima, frica și gândurile negre care au trecut prin toată ființa părinților noștri, dar cu siguranță, deși am o imaginație bogată ( asta e doar o părere personală ) nu aș putea să le cuprind. Noi, nici vorbă să fi reușit să fi ajuns până la monstrul ”Jâdogină” , acesta fiind ascuns la vreo 10 kilometri de casele noastre, și în plus de asta în zare se vedeau niște oi și auzeam lătrat de câini, care, probabil deși erau niște cățelandri nouă ne păreau adevărați ciobănești de statura ”unui ghițâl” ( unui vițel )  cum am mai auzit pe la vecinii de atunci. Soarele se ascunse pe jumătare după Dealul Chietrișului ( Pietrișului ) iar o briză răcoroasă ne îmbăia pielea înnegrită. Colbul călduț ne juca printre degetele picioarelor desculț, șlapii povestind fericiți în plasele noastre aproape goale, pe fundul cărora zăceau câte un pumn de măceșe. De cum am aruncat privirea peste delușorul ce se profila în fața mea, zării mersul apăsat și grabnic al tatălui meu care e un om înalt, alături de tatăl colegului meu, un domn voinic pe care îl cunoșteam de când eram mic de o șchioapă și începusem să ies la joacă. Păreau stăpâniți de nervi dar totodată li se putea citi bucuria în ochi.. Bucuria faptului că eram bine, întregi, și că nu ne înghițise ”Jâdogina”.

Tata nu mă certase niciodată, ca să nu mai fie vorba de bătut. Am venit cu el acasă, și deși mă simțeam ciudat, ca și cum făcusem ceva greșit încercam să vorbesc ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Am deschis poarta din scânduri rare și vechi, care scârțâia teribil, și am văzut-o pe mama repezindu-se la mine. De data această mă îmbrațișase și mi-a spus : ”să nu mai faci așa, Iuliane! ” . Am crezut că am scăpat! Ei bine, apoi mi-a dat o palmă la fund, ca să fie sigură că am înțeles. Atunci bunica a venit și m-a luat în brațe. Mi-a mângâiat obrazul și mi-a spus o poveste, așa cum făcea mereu. Îi simt și acum palma caldă, moale, în care toată bunătatea lumii stătea ascunsă.. Acum zâmbesc, și îmi amintesc ce plină era viața mea. Trăiam!

Oare unde sălășluiesc și clipele mele de zâmbet, de împlinire? S-or fi ascuns în ”Jâdogina” cea fără de fund. Sau poate că s-au ascuns în hăul unui alt suflet. Unul pe care l-am găsit și l-am pierdut.. Unul pe care nu l-am găsit dar pe care nu îl mai caut..

Astăzi am simțit emoție sugrumându-mi gâtul, coastele, ochii, degetele. Știu de ce, dar nu vreau să îmi recunosc motivul. Poate că sunt prea slab pentru a-l înțelege, sau prea puternic și mi-ar fi frică să nu mă facă slab, sau poate că viața, vrea să îmi arate cât e de surprinzătoare. E ca atunci când știi o melodie pe de rost. Îi știi versurile, îi simți ritmul. Ai putea să o cânți sau măcar să o fredonezi la orice oră și deodată, îți dai seama că nu ai fost atent la o notă care în acel moment de revelație te face să tresari. Nu neapărat frumusețea ei, nu esteticismul debordant, nu.. ci pur și simplu existența ei.

Viață.. Existență.. Le adun albia lacrimii care s-a aventurat pe gâtul meu, apoi pe piept.. Apoi și-a dat existența Lui Dumnezeu. Se spune că toți mergem la Dumnezeu în cele din urmă. Ei bine, eu aș vrea să merg la tine câteva clipe decât la Dumnezeu pentru veșnicie.

Îmi spun mereu că sunt aproape un ateu, dar într-o zi un domn, despre care nu știam că e preot, mi-a spus că sunt un ateu cu gândul la Dumnezeu, și a zâmbit. Am rămas foarte încurcat, după ce el a coborât într-o gară. Încurcat sunt și acum.

Dumnezeule al scenei mele, să știi că am trăit multe lucruri care acum mă fac să tresar, să râd, să zâmbesc, să îmi fie dor.. Te rog, lasă-mă să stau în cel mai întunecat loc de pe scena lăcuită, unde niciun fir de lumină din reflectorul alb-gălbui nu ajunge, și tu povestește-mi de Ea, de mine, de bunica.. Eu o să ascult glasul Tău și promit că nu o să trag niciodată cortina. Nici măcar atunci când aplauzele o să ajungă la sfârșit..

2 gânduri despre „Liniște..”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s