Femeii..

silp-19

(1)

Condrat Iulian Dumitru

Femeie Tu, izvor de viață

Ce naști întregul viitor..

Tu Eroina unui nou popor.

Mândră să fii – a vremii dimineață!

Plăpândă și firavă precum se oglindește

Marea fără de margini în cerul abisal,

Albastră fie-Ți suflarea, iar pieptul de cristal..

Sub răsuflarea-Ți dulce, moartea mă ocolește.

Colosal Ți-e sufletul, de-nghite Universuri,

Și rogu-Te domol, păstrează-l Tu, întreg..

Și vrednic de ‘oi fi, cu drag o să-l culeg.

Din păr Ți-oi împleti, nemuritoare versuri.

Cuvintele-Ți sunt clape, iar vocea un pian

Ce cântă cu ardoare, iubirea-Ți furibundă,

Ce noaptea o dezmiardă, și-adoarme clara Lună.

Cântec ce potolește, vrăjmaș acadian.

Tu să pășești, Femeie, mereu cu eleganță

Și să dansezi, precum un fulg de vară,

Mereu Tu să iubești, a Ta, falnică țară

La inimă nu pune, ce nu-i de importanță.

Mătase de oțel, să-Ți fie hotărârea,

Statornică să fii, ca un Atlas pe-altar

Doar un sărut să lași, pe buze-Ți de cleștar,

Sub noaptea cea senină, să-și facă împlinirea.
Și dragostea să-Ți ‘pungă, cel marmoratic trup,

Himeră de mister, cu șoaptele de vânt

Cu ale Tale brațe, să-mbrățișezi curând,

Pe cel ce-a-ngenunchiat, al nemuririi strup.

Femeie Tu-mi ești, cântec. Și mă aud cântând,

Cum că mi-ai fi, a mea ziuă de mâine,

Sfârșit și început. A vieții mele pâine..

Femeie-aș vrea să-mi fii, cu pieptul Tău mormânt.

Ambrozie și mied, ești Tu, făptură sidefată

Ce printre gene-ascunzi, taine fără tăgadă,

Și-n zâmbet Ți se naște, de zâmebete-o livadă..

Să pleci dar să nu uiți, de-un suflet Te așteaptă.

Încet Tu să-Ți lașii pașii, pe-a dimineții rouă,

Și mai încet să-i lași pe pietrele ce dor,

Cu stropii să dansezi, când amintir’le plouă

Și îngerii să-Ți cânte.. Femeie, ”sfânt odor” .

Nicicând nu-ți curgă lacrimi, din ochi-Ți cei ”nebuni”..

Și de va fi să plângi, pe toate eu le-oi ține,

Ca-n ziua-n care pleci, Tu să rămâi cu mine..

Femeie.. Minune-ntre minuni..

Va urma..

Căzând..

este-uimitor-cum-arata-fulgii-de-zapada-la-microscop-foto_size4

 

 

Plâng ceruruile-n agonia fulgilor ce cad,

Nebuni, pierduți.. de clipa-n roș apus

Ce mută, lunecă pe-al lacrimilor fald,

Se toarce viața, ‘n-al iernii rece fus..

 

Am înghețat, în hăuri neumblate,

În morți făr’ de-nceput, uitatum-am pe mine

Doar amintiri de pași, mai umblă deșirate

Și se petrec zâmbind.. zâmbind tot către tine.

 

Murit-au aștri albi, și tot nu m-am trezit,

Nu m-oi trezi nicicând.. poate de-o muți vântul,

M-oi ridica din nou, cu cuget scorojit

Și poate că atunci.. mi-oi căuta mormântul..

 

M-oi plânge făr’ de cruce, și fără de cuvinte

Și-oi săruta movila, de lut ce mă-nvelește,

Cântav-or în abis, cu plumbi semețe flinte.

Eu am să-mbrățișez.. un dor ce se-ofilește..

 

 

Răspuns..

Condrat Iulian Dumitru

554077_428721360522623_532099504_n

 

Când peste deal șoptește-apusul

Cu răsăritu-i sângeriu,

În urmă-și varsă visul griu..

Eu răstignit, ‘ți-aștept răspunsul.

 

Târziu e.. și miroase-a frig,

Ceru-i sleit, fără de stele,

Fără să știu de a ta piele..

În neguri reci, răspunsu-ți strig!

 

În palmă țin, negru picou!

Din sufletu-ți, cândva picat,

Domol.. Iubit’m-ai! M-ai uitat..

Răsun-al nerăspunsului ecou.

 

Se-ngână noaptea în abis,

Cu cânturi vechi.. cu cânturi noi

Adorm durerile-n zăvoi..

Răspuns, nici azi nu mi-ai trimis.

 

Fantasme-aduc cu chipul tău..

Blajin. De catifea, firidă,

Și ochii dulci de aguridă..

Al meu răspuns e-acum.. al său..

 

Murit-apusul gol, dar nepătruns,

Ucis-am blând, sălbatica iubire

Și ne-am pierdut sfârșituri în neștire..

Murit-a timpul.. fără de răspuns.

 

A șaptea șoaptă, mă mușcă tremurând,

Și amintiri, din vene-albastre-mi curg..

Umplând al suferinții-amurg.

Răspuns.. să-mi lași pe-al meu mormânt..

 

cart

Fotografii din arhiva personală!

Între color și alb-negru, sălășluiește un vis al unui copil..

 

 

”Zâmbind” ..

Condrat Iulian Dumitru

621470_436398549754904_899388418_o

 

Doamne, de ce nu mai făcut un Dumnezeu?

Cu ochii amărui, și mâinile de lemn..

Durerile să le frământ, să le primesc doar eu,

Și-ntregii lumi să duc, al mântuirii semn.

 

Doamne, de ce nu m-ai făcut un om?

Un om cu suflet scurt. Un om.. să nu iubească!

Și făr’ de suferință, să-și creasc-al vieții pom

Iar prea frumoase fructe, să aibă gust de iască..

 

De ce nu m-ai făcut, Tu Doamne, un fluture de ceață?

Pe aripile gri, s-aduc, suflarea Morții.

Să-i poposesc și ei, pe piept, în dimineață

Și să îi port uitarea mea.. spre malul nopții..

 

Piatră, să mă fi făcut, Tu, Dumnezeu-cuvânt!

Nicicând n-aș fi gustat, ce crunt, urlă iubirea.

Doar șoapte-ndrăgostite, aș fi citit în vânt

Și răsturnat în cuget, Ți-aș fi-așteptat venirea.

 

Îți mulțumesc Hristoase, că stea nu m-ai făcut.

Al ei drum să veghez.. Să-i văd minciuni iubinde

Căci m-aș fi stins în foc.. și foc aș fi pierdut

Spre crezul ce am dat, vorbelor ei dorinde..

 

Hai! Vino Doamne.. să ne plimbăm plângând..

Să mă asculți, să taci.. Și poate să oftezi,

Să mergem stând pe loc.. și să ne-oprim mergând,

Și cele roș dureri.. să le-adunăm grămezi.

 

Și poate le-om da foc.. ori, le-om schimba în ploi.

Să ude-al meu pâmânt, ce-l am în loc de suflet.

Dureri se nasc în mine, cum ploaia dă noroi..

Dureri ce se agață, precum iedera-n cuget..

 

Tu să Te-ntorci ‘npoi, spre cerul ce Te-așteaptă,

Spre-al Iadului nebun, să-mi pregătești primire..

Căci am să vin și eu, cu inima deșartă.

Zâmbind aștept acum.. să mor din vech-iubire..

 

Poză din arhiva personală.

 

Noiembrie..

pictautumn

 Condrat Iulian Dumitru

Miroase-a toamnă rece, a dimineți cu ceață..

Și norii furibunzi, aduc melancolie.

În pieptul meu e-un gol, ce fost-a plin de viață,

În vremuri ce au fost, și-n veci n-o să mai vie.

 

Mă amăgesc tăcut, în mintea mea pierdută

Că tu nu ești ascunsă, în iernile de foc..

Dar știu c-astă speranță, e-o moarte prefăcută

Și că pe negrul cer, gându-mi nu are loc.

 

Ți-e dor de mine, Toamnă? frunzele să-ți adun,

Ori să-ți sărut copacii, ce rupți din suflet, plâng?

Ori poate m-ai uitat, ori poate-ți sunt nebun,

Ori poate mă iubești, când buzele îți strâng..

 

Miroase-a nebunie, și-a început trecut

Miroase-a ceai de vise, fierte în aspru dor.

Singur pășesc acum, pe unde am șezut

Și und’ te-am sărutat, astăzi aștept să mor..

 

Noiembrie, m-ascultă! Te rog cântă-mi ceva,

Cu glasu-ți arămiu, și sufletu-ți curat..

Te-oi înghiți întreg, cum te-nghițeam cândva,

Când lungu-ți întuneric, la piept ți-am adorat.

 

Aș vrea să te colind, târându-mă prin tine

Spre apele ce-n cer, se oglindeau, în noapte,

De m-o-nghiți uitarea.. durerile veline,

Le-oi scrie în tăcere. Tu le-i citi în șoapte..

 

Copoule ascuns, în ale toamnei brațe

Nu te-oi uita vreodată.. nu te-oi lăsa nicicând,

Căci mi-ai păstrat adânc, durerile în scoarțe

Și m-ai îmbrățișat, când m-ai simțit plângând.

 

Aud cum bate vântul, sfârșitul mi-i curând.

Doar amintirile mai cântă, mereu, tot dintr-o parte..

Nu vreau să mă-ngropați. Nu vreau mândru mormânt.

Te rog.. Te rog aprins.. Îngroapă-mă-ntr-o carte..

 

 

O frunză..

hjg

Condrat Iulian Dumitru

Azi sunt, un munte răsturnat de-o frunză..

Cu stâncile zdrelite, de mângâieri de Lună.

Cu brazii tremurând, sub a Soarelui pânză

Plin de cărări uitate, către vremea bătrână.

 

Trecut-mi-a viitorul, prin mușchii ce mă-nbracă,

S-a scurs amar, domol, spre-a râului clepsidră.

Când între ieri și mâine, o răsuflare-mi scapă

Spre Lerna a mea gură, sărută mândra Hidră.

 

Temute amintiri, ‘n-adâncu-mi am ascuns,

Și-am lepădat deasupra, veacuri întregi de piatră..

Să-mi fie liniștea, secret de nepătruns,

Și-n pace să adorm, lâng-a zeilor vatră..

 

Dar frunză tu, nebună, ce flori ai înghițit

Și aurore-ntregi, servit-ai la-ta cină,

Fix în al meu rărunchi, cu drag mi te-ai proptit

Și liniștea de veci, mi-ai spart-o în surdină..

 

Și piedică mi-ai pus, de-n văi am tot căzut

Și către cer strigat-am, de s-o-ndura Clymena,

Să mă agațe-Atlas, divinu-i fiu născut..

Dar nu m-a ascultat.. căci frunză îi e stema.

 

 

Ce-ar fi.. ?

Condrat Iulian Dumitru

ce-ar-fi-sa-vii

Ce-ar fi să vii, să nu mai pleci

Să-ți încălzesc, buzele reci?

Cu ale mele, buze-nghetațe

De secoli goi, neadăpate..

Și pieptul tău, la piept să strâng

Sub ale Lunii șoapte-n crâng,

Să-ți curm timida-ngăduință

Cu-a tristeții neființă.

Să tremuri tu, sub ochi-mi rouă..

Să-ți tremur eu. Inima-mi plouă..

Să mă săruți încet, și greu,

Să te sărut și eu.. Să te sărut și eu..

Ne-o ține timpul, cel făr’ de-nceput

La umbra pleoapei lui.. de lut..

Ș-om fi, ș-om crește. Doar de-ai vrea,

Să-ți fiu al tău.. Să-mi fii, a mea.

Izvor de viață, tu să-mi fii

Mereu copii, având copii..

Eu cedru lung, să mi te-anin

Și sprijin veșnic să-ți rămân.

Să-ți tin de ploaie și de vânt..

Pe buze să-ți țin de cuvânt..

Și de-o veni Moartea curând

În mine să-ți găsești mormânt..

Prima de-i fereca ferești,

Ți-o spune ție.. mii povește.

‘nainte de le-oi-nchide, eu

Tu să nu plângi.. nu-ți pară rău..

Oriunde-oi fi, te-oi aștepta..

Privind cu drag la calea ta.

Și când ți-or fi, buzele reci,

Ce-ar fi să vii, să nu mai pleci..

herschelmann fotografie blog

einige mehr oder weniger tolle ideen um die fotografie

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

iulie in doi

Claudia Adriana

Blog de ifose

"Trăiesc pentru a scrie și scriu pentru a trăi!"

Din viață ca-n piață

The funny side of stories

Tu chiar nu vrei să facem sex?

Intimități din așternut

CENZURAT

Crede in ceea ce esti

doar verde

Ultimul inceput

Ruxandra Ionita

Ruxandra Ionita - blog personal

Ochii Caprui Blog

PACE SI IUBIRE !

Cafeaua de dimineață

Cuvinte dintr-o ceașcă de cafea

Valiza cu strofe..

A great WordPress.com site

Murmur de soapte

Every Breath I Take...

cala19ani

Jurnalul unei studente din București

lylyanadogarudal

Nu lasa sa treaca timpul pe langa tine,sa faci lucruri,pentru ca mai tarziu sa fii mandru de ele!

Gloria Alexandru

Dacă ai ceva de spus, spune. Gândurile mor dacă nu sunt exprimate.

dinemewineme69me

FuckFuckFuckFuckFuck

Alexandra Aniţului

DESENE ARTISTICE,PORTRETE,CONCEPTE TATUAJE si real talk

Regina Buburuza

E bine sa lasi in urma ta si altceva in afara de un schelet. Chiar si un pamflet.