Capăt..

Prin venele de lut, azi sânge verde curge

Și-n piepturi ni se-nalță, cu îndârjire-un brad.

Amarnic furtișag, în coasta țări-mpunge..

Și-oftatul ei trezește.. eroi uitați în fald.

Mi-e spiritu-mbrăcat, cu ce-a cămașă verde,

Iar cugetul mi-i rece, precum o noapte lungă..

Și cântul nost’ de jale, în dimineți se pierde..

Căci Roșul ce tot vine.. din codri ne alungă.

Și Galbenii ne mușcă.. și-Albaștrii ne hulesc..

Iar tu.. te schimbi mereu.. precum un secundar.

Cum poți trăi, știind, că ei toți chefuiesc

Când un întreg popor, se-ngroapă în amar?

Voi știți ce-o să vă facem? Noi știm ce ați făcut!

Când veți fugi pe dealuri, v-om prinde cu arcanu’.

Și lesne-o-ți plânge voi.. mereu.. cu strigăt mut.

Însă numai atunci.. s-o liniști Codreanu..

Vă-ncâtă asuprirea.. ce-o oferiți zâmbind..

Când cei ce o primesc, sunt sub a voast’ opincă.

Pe noi ne-ar ferici.. să vă vedem pierind..

Căci tot ce ne-ați împins.. a fost doar o lozincă..

Venit-ai peste mine.. purtând mantii curate,

Și am crezut prelung.. în spiritu-ți întreg..

Dar ce purta-i pe tine.. căzut-a într-o noapte,

Și-n urma ta rămas-au.. culori.. ce le reneg.

Ai fost precum furtună.. ce culcă tot în cale..

Ai fost precum un foc.. lăsând zori fumegând..

Dar nu o să auzi, al meu strigăt de jale..

Decât să mă îndoi.. mai bine-am să mă frâng!