Zorii serii

 

Din depărtări pustii, cu vântul lung alături

Cu paşii arşi, în colb fierbinte lasă,

Urme adânci, şi-albeaţă-n flori şi muguri

Şi-orbecăieşte-aşa, departe de-a sa casă.

 

Prin câmp de foc, izvor rece îi este

Şi-n caldul alb, miraj născut-ai mintea,

Că nu e singur… ca e într-o poveste

Şi că Iisus îi pune, şi-acum pe masă lintea!

 

Covor de nea, picioar’le-i arse gustă

Când totul e nimic, iar golul nu-i destul,

Soarele azi, dâmb de suflet îi mustră

Fi-va-mai el oare, ca altă dat’ sătul ?

 

Şi-l crede-acolo, el , pe Dumnezeu

Dar El e dus, şi dus va fi-n vecie,

Aşa cum stelele de aur, apun, în zori mereu

Aşa cum slujbele bătrâne dusu-mi-s-au şi mie.

 

Şi cade el, şi El, şi eu, îmbrăţişand Pământul

Cade şi Luna, şi cu cerul, cad aştri peste noi,

Iar în văzduh, mai aleargă doar gândul,

Că-n zorii serii veni-vei înapoi…

Anunțuri