(S-a dus…)

Partea 1

 ( Era seară, ceasul arăta în jur de ora 21,30 iar el, un bărbat în toată firea, de 33 de ani stătea în întuneric, în patul lor, frumos aranjat, cu pernele curate cu aşternuturile albe, mirosind a lavantă. Din camera alăturată se auzeau glasurile ce îi încântau auzul în fiece clipă.. erau fetiţele lui! Analiusa şi Elimur. Doi copii minunaţi, de şase, respectiv şapte anişori, cu părul plin de bucle drăgălaşe, cu pielea albă şi fină, cu mânuţele mititele şi gingaşe, cu ochişorii mari şi plini, curaţi.. atât de curaţi încât până şi Dumnezeu ar fi părut un prichidel în faţa celor doi îngeraşi. Tatăl lor le asculta în timp ce în piept inima i se făcu cât un purice, atât de mică, încât uneori se întreba dacă o mai are [o pierduse de mult..]. În colţul ochilor căprui o mică lacrimă îl înţepa atât de tare încât un nod urmă să I se înţepenească în gât.. Soţia lui, -femeia pe care o duse la altar, căreia îi puse sufletul lui în mâini, şi căreia îi jurase iubire veşnică, jurământ de care se va ţine mereu, şi nu perntru că e un jurământ ci pentru că el chiar o iubeşte- plecase cu alt bărbat! Reveni, ca mai apoi să plece din nou, şi făcea asta aproape zilnic, mereu, povestindu-i lui tot, cu fiecare amănunt, iar el? El o asculta şi plângea, alteori voia să moară, dar şi-a dat seama că de fapt nu are voie să facă asta.. Trebuie să trăiască pentru mici lui Îngeri, să îi crească frumos, să le educe în aşa fel încât să nu facă ceea ce făcea mama lor, voia să îşi fie credincioase lor.. Mama lor, o femeie fără nume.. îl încătuşa mereu.. spunându-I că.. “ Te iubesc! Dar uneori.. “ , iar restul nu mai contează.. nici pentru el nu mai conta! Fetiţele, pe nesimţite au trecut în camera în care tatăl lor zăcea.. şi au aprins becul : )

– Heii, tatiii!

– Tatii, ce faci tatii? Ce faci?

– Da tatii, ce faci?

( iar el se trezeşte ca dintr-un vis.. )

-Îngeraşiloorr! Haide-ti aici!

– …

-Lui tati îi era dor de odoraşele lui, mici, dulci, drăguţe şi atât de molcuţe!

-Şi mie tatii!

-Să ştii că şi mie tatii!

-Ba mie mai mult!

-Ba nu, mie tatii, mie!

-Ba să ştiţi că mie dragele mele!

-Tati? De ce eşti trist?

-Heii, Puiulee, dar tati nu e trist! Nu e trist deloc! E fericit!

-Ba nu tatii, nu mai spune minciunele, surioara mea are dreptate, de ce eşti supărat tati?

-Eşti supărat pe noi cumva?

– …

– Nuu, nu am cum să fiu supărat pe Îngeraşii mei, haide-ţi să vă ţina tata în braţe şi să se joace cu voi!

-Venim tati, dar numai dacă ne spui de ce eşti supărat.

-Ştii bine tati ca noi te iubim mult, mult, mult de tot!

-Şi chiar mai mult de atât tati!

-Şi tati vă iubeşte, dar e doar un pic oboist, nu e trist!

-Tati, dar unde e mami? Ar fi trebuit să ajungă şi să pape cu noi!

-Da tati! Şi miroase atât de bine iamii.. Tati e un bucătar grozav!

-Da, e cel mai bun bucătar din lume. Ba nu, din univers!

-Suntem cele mai norocoase!

-Dragele mele, mami o să ajungă imediat, probabil.. a avut o problemă la servici şi a trebuit să mai rămână puţintel, dar o să vină!

-Dar de ce nu mai vorbeşte mami cu tine tatii?

-Chiar aşa tati, de ce?

-Ba vorbeşte Puilor, doar că e obosită seara când ajunge şi face nani, iar tati după ce vă citeşte povestioara…

-Da tati, ştim, vii şi o veghezi pe mami!

-Ce norocoasă e mami!

-Tati, să ştii că eu vreau să cresc mare şi să am un soţ ca mami!

-Şi eu tatii!

– … !

-Tatii, vreau să te sugrum!

-Şi eu tatii!

-Şi eu dragele mele, veniţi la ursul ăsta bătrân al vostru, voinicilor. Morr Morr Morr!

-Tati e cel mai frumos ursuleţ! (şi au rămas toţi trei întinşi, în aşternuturile spălate de el.. în camera curăţată de el.. în patul care acum era doar al ei, el nu mai făcea parte din nimic..nimic).

-Îngeraşilor, să ştiţi că mămica voastră e o femeie bună, cu suflet mare, şi să o iubiţi, să aveţi grijă de ea şi să o respectaţi.. tatii.. o să fie mereu lângă voi.. (Şi ultima lacrimă se aşternu pe părul fetiţelor care se imbrăţişase.. Adormiseră.. iar el.. le veghea..) .. (Respectaţi-vă promisiunile, iubirile, fericirile şi nu uitaţi de unde a-ţi plecat! Niciodată!)

fetite_mici_61641400

Anunțuri

Ceaţă..

Ochi negri, de călugăr

În capu-mi îşi fac loc.

Iar pielea de ienupăr

Mi se preface-n foc!

 

Fac dorului odaie

Adânc săpată-n mine..

Prins în a Ta văpaie,

Durerea mă aţine!

 

Şi gustu-Ţi curm pe clipă

Să uit de Tu aş vrea,

Dar frica se-nfiripă

Căci cea fost, nu era!

 

Şi palidele flori,

Strigau în faţa morţii.

Si le treceau fiori..

Tu- Eunuc al nopţii!

 

Tot ce-am trăit odată..

Dădut-ai Tu muririi!

Şi din iedera coaptă,

Plecat-am nesfărşirii!

 

În lungul glas ce strigă

Vreau să m-aud pe mine!

Cel netrăit pe fugă,

Cel nenăscut din Tine!

 

Azi mă afund în ceaţă

Şi merg neîncetat..

Tot ce-a-nsemnat o viaţă

Ai ştiut.. şi-ai uitat..

Pe înserate..

Din dizgraţii amorţite
Croiesc drumuri necroite..
Şi din ura-mi pentru viaţă,
Ţie-Ţi nasc o dimineaţă!

Către cer privesc cu jind,
Susur.. aud implorând.
Glasuri acre de copii..
Te-ai dus! Oare-o să mai vii?

Ziua, de soare e plină
Lumina scaldă-n lumină!
Iară noaptea, gând feeric
Negru-l cată-n întuneric!

Din mine tot ce rămâne,
Sunt doar coji roase de pâine!
Şi un pumn de sare seacă
Peste mine? Doar o raclă!

Sub mine, pământul rece!
Cei ce plâng, azi ‘or petrece.
Pusă-mi e la căpătâi:
Veche cruce- cea dintâi!

Azi, în piept, nicio durere.
Ieri, în mâini, nicio putere..
Iar acum un an de zile,
Nopţile îmi erau pline!

Fac un semn cu mâna seacă,
Azi.. cuţit fără de teacă!
Iar apoi privesc la voi
Eu cel vechi, la voi cei noi..

Înger de noapte

Prin penele de noapte
Văzduhul se-ntrertaie,
Şi se desparte-n şoapte
A durerii văpaie.
Şi-n ochii de prăpastie, avânt florii de mac
Se strânge, se-ncovoaie, al lumii pui de drac.

Colindă peste apă
În cer se pierde-uşor,
Şi către noi el cată
Al morţii sfânt amor!
Cărunt îi el la minte, fiori adună-n glas
A timpului veche mână, a lipsit-o de ceas!

Mereu priveşte sfârcuri
Pierite prea devreme..
Şi când se coc în smârcuri
Pofta-i începe-a geme.
Cu ciocu-i de oţel,ce se preface-n aur
Hulpav, nebun în ropot. Mănâncă! – pui balaur!

Din zboru-i infernal
Întinde spre morminte,
Şi din stăpân, hamal
Preschimbă din cuvinte!
S-antins spre sear’ urâtul, cătând să scurme-n mine
Şi foc a dat la tot, lumânărele mici şi vii petale fine..
corb

Ultimul

Şi-şi închină singuratec,
Fruntea lui de abanos.
Cel din urmă.. cel molatec
Singurul ce s-a întors.

Fost-a el pribeag pe mare,
Fost-a dus spre veşnicie.
Dar, în lipsă de uitare
Toar-iubire-n avuţie!

Şi-i sărac, precum e cerul.
Păcătos ca Dumnezeu..
Mă salută cu arcanul,
El- omul ce n-am fost eu!

Umbre! De Condrat Iulian Dumitru
Umbre! De Condrat Iulian Dumitru