Încotro?

Bat vânturi. Și friguri cu căldură ne mușcă.

Și-i noaptea prelungă.. e noapte de-un veac,

Privesc către Zenit, din vechiul cerdac..

Din când în când se-aude lătrat.. e mintea-mi din cușcă..

– Încotro? Pe unde s-apuc, suflet uitat?

Și mă iartă, te rog, c-am tot rupt din tine..

Te-așează pe prag.. vorbește cu mine!

Nu te sfii de portu-ți.. atât de sărac.

– Te-ntrebi? Or mă-ntrebi, pe mine, străine?

Nebune pierdut, în singuratice seri,

Te-nclini către mine, și sfatul mi-l ceri?

Încotro, vrei să știi? Cătr-amintiri veline.

Trupu-ți făr’ mine, te poarte pe poteci.

Prin timp și prin zăpezi, ce încă-s nenăscute.

Și-n ochii tăi să vezi, iubirile pierdute..

De dor fie-ți paharul plin.. în cele clipe reci.

– De dor? Or de dureri? De lipsuri.. albăstrii..

M-am pierdut.. undeva.. unde nimeni nu a mai fost.

Și-aș fi vrut.. să-mi fii, cumva, la adăpost..

Dar azi.. tu suflete al meu.. nu mă mai știi.

Nici eu nu mă mai știu.. nu mă mai vreau.

Și-aș apuca precum un gând înspre a mea neștire.

De-ar fi s-agăț, de vieți, un strop de fericire..

Dar spune-mi, încotro? Or vrei, o clipă, să-ți mai stau..

– Nu vreau! Nu vreau, să îmi mai stai pe cale.

Mi-ai scrijelit amar, cu gândurile-ți seci,

Atât-amar.. și teamă.. ce n-or muri în veci.

În cele seri în care.. o tot priveai.. pe vale.

Uitatu-m-ai departe.. la un, capăt de lume.

Am tot așteptat.. să vii.. or să-mi trimiți, o carte..

Mi-am legănat picioarele în gol.. îmbrățișat de noapte,

Și mi-am dorit să sar.. să mă îngrop în hume..

– Dar..

– Ce dar? Taci și privește, la fulgii care cad.

La cea curată nea, ce-mbracă tot pământul.

Ridică-te! Te du.. și îți umple mormântul.

Eu am să poposesc, și am să plâng al vieții vad..

Cu-amar.

– Hipnotic roi de fulgi.. și mii de flori de iasomie.

Visat-am că au poposit, pe-al amintirii ort.

Tu vrei să mă îngropi? Privește-mă, nu-s mort..

Sunt doar un viu, tânjind, la gura-i arămie.

Arată-mi încotro? Pe unde au purtat-o pașii ei desculți?

Spre mări învolburate? Or spre păduri nebune?

De ce îmi taci? Rogu-te.. rogu-te, de-mi spune..

Or poate c-a pornit, spre ai uitării munți?

– Spre nicăieri! Nu te minți, că ți-ar fi curs prin vine.

Tu nu-i mai ești. Și nu i-ai fost nicicând..

Tu fost-ai doar un ins.. ce a-mblânzit cuvânt.

Eu, al tău suflet.. oi trăi făr’ de tine..