Singuriu..

De prin neguri.. de prin friguri,

Către cer oglindă cat..

Însă ochii mei cei singuri,

De-ntuneric nu răzbat..

‘cerc cu vreme-a povesti

Și cu vântul, colo-n vie..

Însă.. tu.. cum nu mă știi..

Azi, nimic nu mă mai știe.

Mii cărări, în min’ piedrute..

Nicicând n-au să se găsească.

Doruri multe.. de mii sute

Cât clipești.. au să se nască..

Ce a fost, nu mă mai știe..

Ce-o veni, nu mă cunoaște.

Tot ce e.. n-o să mai fie,

Iar uitarea? Dă să caște..

Noapte e, fără de margini

Și-năuntru.. și afară.

Mă lasă, să-ți mor în pagini..

Într-un asfințit de vară..

Nu îți aminti, de mine.

Asta.. nu e cu putință..

Eu ți-am fost, doar o clipire..

Tu mie fost-ai dorință.

M-au uitat, văzduh și apă..

Nici pașii nu mă mai știu.

Azvărlit mi-s azi, din groapă..

Uitat, chiar și de.. pustiu.

Ochi-mi cată să se-nchine..

Nu mă știe.. Dumnezeu.

Chiar și palmele-ți veline,

Au uitat, azi, chipul meu..

Într-o zi, m-oi face burme,

Și oi suspina.. spre tine..

Azi mă știe-atâta lume

Dar.. nu mă cunoaște nime’..