Mărșăluiau soldații cu zâmbetul pe buze
Cu inima zvâcnind, treceau al nos’ zăvoi..
Se îndreptau voinici, spre ploaia de obuze,
Mărșăluiau soldații, către amar război..
Mergeau încolonați, spre agurida moarte
Și din pământul rânced, ca demoni se ridică,
Se adâncesc apoi, fără de frică-n noapte.
Mergeau încolonați, spre hoarda inamică..
În gând cu glas de mame, și de soții plângânde
Țin armele în mâini și ranițile-n spate.
Nu dorm veacuri întregi, ei sunt stafii umblânde..
În gând cu glas de fier.. I-om păstra pân’ la moarte!
Se-ndepărtează-n zare, și mor în orizont,
Să îmblânzească plumbii, turbați de-amor de sânge..
Azi moartea li-i credință. Sărută sfântul front!
Se-ndepărtează-n cer.. Pământul gol mi-i plânge..
În ochii lor, de vultur, nu mai zărim lumină
Căci a venit amurgul.. Amurgul lumii noastre.
Când sta v-or în mormânt, ei vor găsi hodină..
În ochii lor, închiși.. mii stele noi s-or naște!
În sfârșit, după atâta vreme, din nou aici cu voi.. Poate cu nimeni, poate cu toată lumea.. dar printre stihurile mele chinuite și noduroase, poate lipsite de orice, dar pline de mine..
Condamnat la prietenie! 