Îmi aşez slova pe-o hârtie goală
Şi-o văd, o simt alunecând uşor
E albă, ca împietrita iarnă
E rece, şi simt în piept un gol…
Las urme, de parcă scriu pe piele
Cu unghiile-mi lungi crescute
Literele-ncet apar şi ele
Greşelile… vrute, nevrute.
Mă vrut-am zeu pe foaia mea
Mă vrut-am strâns în braţe,
Să strălucesc precum o stea
Dar simt dureri în maţe.
Simt vânt ce-mi şuieră agale
Simt nori ce-mi spun poveşti
SimŢi-mă-vei mereu în cale…
Eu simt că mă iubeşti!
Şi fum în juru-mi se aşterne,
Şi mă cuprinde-ncet încet..
Şi-Ţi aud şoaptele eterne,
’Ţi-aud sufletul de poet.
Las păru-n vânt să-mi fluture
Foaia departe să o ducă
Las frigul să mă scuture..
Ţin buzele-mi ce Te sărută.
Acum literele fug de mine
Să le văd iar, mă chinuiesc..
Dar toate-n stol, zboară spre Tine
Şi îţi şoptesc un Te iubesc!
Condamnat la prietenie! 