Peste seara ce s-așază, și greoaie, și tăcută
Se întinde o mireasmă.. blândă.. ca de iasomie.
Vine Luna.. rece, pală.. si-ntunericul sărută,
Numai soapta ei cea dulce, nicicând n-are să mai vie.
Ochii ei, o noapte rece.. ochii ei, o noapte-adâncă,
Poart-aieve-a mea durere.. către-a cerului visare..
Eu, Sisif, aștept ca ea.. tot din noapte să se frângă
Și cu pașii să răspundă.. către surda mea chemare..
Întuneric dedesubt. Deasupra, neguri amare.
De la Facere, încoace.. dureri vin.. ca un ecou..
Printre fagi, îngân la stihuri.. însă, știi tu, oare?
Că tăcerea ta, mi-i rece.. precum piatra de cavou?
Tace cerul.. tac păduri.. numai vântul mai scâncește..
De sub maldărul de piatră, cerc privirea să-mi ridic.
Căci din toate ce-am avut.. numai dorul azi mai crește
Și din toate câte-au fost.. astăzi nu mai e nimic.
Text încheiat brusc.
Mulțumiri.
Condamnat la prietenie! 