Se cern din nori, plăpânzii pași de vals,
Cei nedansați. Ce plâng dup-ale tale tălpi.
După ultimul plâns.. după întâiu-ți dans.
Iar muzica-mi din șoapte, plătit-a scumpe jălbi.
Cărările te plâng, și dorul ele-ți poartă
Și te îngână-n seară, chemându-te-n amurg,
Eu noapte-aș vrea să-ți fiu, să te-nvelesc cu-o șoaptă,
Ori poate timp să-ți fiu.. Ție să nu mă scurg!
Ți-au crescut aripi, și zbor ai învățat,
Spre ceruri neștiute, născute-n a ta palmă.
Din ochi-ți primăvară, lacrimi ai scăpătat
Iar ele s-au întins, precum o mare calmă.
Pe ea aș vrea să merg, s-alunec către tine
Ca un Hristos golit, uitat de-ntreaga lume.
Inima să-ți sărut, și să îmi curgi prin vine,
Cum nimeni nu mi-a curs, în nopțile cu brume.
Să fii mereu a ta, nicicând să nu îți pleci,
Să nu te lași pe tine, pierdută în neant..
Sufletul să-ți iubești, să-l porți peste poteci
Ce-or duce-ncetișor, spre-al vieții cald versant.
Și plouă iar.. cu soare-n a ta cale..
Dansează printre raze, cu zâmbetu-ți zburdalnic.
Cireșii înfloriți, azi te așteaptă-n vale,
Iar eu te-oi săruta, pe fugă.. mereu grabnic.
Când ziua o s-adoarmă, și-apar stele pe cer
Promit să-ți spun povești, în al lumii pridvor.
Povești despre ce-a fost, povești ce nu mai pier,
Despre mine povești.. povești despre-al meu dor..
Condamnat la prietenie! 