Dimineți..

Printre boabele de brumă

Las tăcerea neagră-n urmă.

Și din marea sclipitoare

Îmi trimit sufletu-n Soare..

Mintea mi-i izvor de cânt

Către pieptul tău plăpând,

Către păru-ți mătăsos

Mângâind suflet sticlos.

Cu aer rece mă-ncaier

Și zâmbind, mă-nalț în aer.

Precum fu în al meu vis

Lume dulce.. Paradis.

Omule, făcut din toate

Nu te pierde tu în noapte.

Calea ta-i către lumină,

Și viața ce-are să vină.

Cu credința să te-ntregi,

Nu căta să o-nțelegi.

Mută-ți pașii către cer

Nu către al morții ger..

Pleoape de lut

Căzut-au toți, pe rând, și m-au lăsat în urmă

Pierdut, aici, în cruda libertate,

Nebun urât, păstor fără de turmă,

În balta mea de lacrimi, Iisus sădit-mi-a frate.

Iar acele de pin, plouat-au peste umeri,

Pământul de sub tălpi, în aur s-a făcut..

Tu dulce Moarte-acum, zilele mi le numeri.

În colțul meu de negru, te cânt mereu, tăcut.

Mi-e pieptul gol de vreme, plin de fețe străine

Și palmele mi-s roase, genunchii nu-mi mai simt..

Mă-ntins-ai pe divanul, ce-a fost al Tău, Bătrâne,

Unde ai scris Scriptura, cu-al măslinului ghimp!

Tu Legionar mânhit, ce lung privești în zare..

Dă drumul Dulcei Morți.. să vină către mine.

Pe duna-ți de nisip, să-ți cânt de neuitare,

Să las război în urmă. Acolo fi-m-va bine..

Asfințit

M-aș pierde-n râuri șiroinde,

Și-aș alerga pe munți fără de soațe.

M-aș cerne-n stropi, din zările curgânde,

Și-aș vrea să mor, în ale tale brațe..

Aș vrea să știi, cu dor să-mi cânți,

Și-așa să-mi-alungi moartea.

Dar tu nu ești! Iisus mă minți!

Acum rămân doar eu și noaptea!

În liniștea ce-a amuțiț

Eu ca’t cărări către abis..

Și-mi amintesc un asfințit

Când te-am cules în al meu vis!

Iar pașii mei, căzuți pe cer,

În negrul moale se-adâncesc

Acum mă duc, și nu mai sper

C-o să mai vii, să te-ntâlnesc..