TE DU..

Și-i brumă argintie, și-i chiciură, și-i frig,

Peste-amintiri ce bat, cu pumnii-n piept la mine..

Ți-aș mai fura un zâmbet, ce-n vene să-mi înfig,

Că nu știu de-oi mai fi.. să te zăresc pe tine.

Să nu crezi tu, că te-am uitat!

Or că de tine, eu nu vreau a ști..

Dar pasul tău de fum, s-a-ndepărtat,

Iar inapoi.. nicicând n-o să mai vii.

Zăpezi de vremi, azi îți sugrumă calea,

Și-n spate de privești, nu vezi decât.. noian..

Dar prin a lui desime, te rog, primește-mi jalea,

Și-o strânge tu la piept, ca pe-un copil orfan..

Mă-ncearcă vremea, și mintea mi-o încearcă,

Cu păcuri ce mă-mbie, spre marea de uitare..

Da-n seri, pe amurgite, pe gânduri, mai simt parcă,

Încet, cum se ivește, întâia-ți sărutare.

Mi-s palmele pustii.. și împietrite-mi sunt..

Și dor le e acum, să-ți mai cuprindă trupul.

Prin păru-ți să se piardă.. și-n cugetul cărunt..

Dar rogu-te nicicând.. tu nu-ți întoarce drumul!

Te mistuie, te du.. spre-abisul de argint!

Căci gândul meu, se va-nsoți cu tine..

Și-ți va șopti, domol, din tot acel cuvânt,

Ce pentru tin’ l-oi scrie, în nopțile veline..