Odinioară..

dsc8466r

Condrat Iulian Dumitru

 

A fost o vreme, când ne purtam iubiri..

Iubiri, în pagini goale și cuvinte mute,

Când sufletele, nășteau dulci amăgiri

Și-aspru tânjeau, la sărutări neavute.

 

Iubiri de lac, ascunse-n bănci de școală,

Pierdute-n gusturi dulci, ciocolatii,

Iubiri de ochi căprui, și pline de sfială

Iubiri cu șoapte lungi, spre vremile târzii..

 

Căzut-au frunze mii, și mii o să mai cadă

Pân’ ce tu de prin lume, în ochi o să-mi răsari,

Pân’ ce privirea-mi tristă, te-o căuta cu sfadă

Să-ntrebe ochii tăi, de sunt încă avari.

 

Te-am știut cândva, cum nimeni nu te-o ști,

Cu buzele subțiri, și zboru-ți de nichel..

Cu degete de flori, ce prins-au înflori

Când sărutat-au cald, al dorinței penel.

 

Oo, Potcă de demult, ce tare te-am iubit!

Ce te-aș fi-mbrățișat, cu mult te-am mai plâns eu,

Când între noi curgea, Siretu-nebunit

Ce-a înecat în el, gânduri, ca-ntr-un enfeu..

 

Și te-am zărit, în orizont de neguri,

Plouat și zgribulit, nicicând mușcând din Soare..

Din piept îți răsăreau, ale uitării flamuri.

Știut-am că ți-am fost, otreapă călătoare.

 

Să-ți fie calea lină, spre alinatu-ți zbor,

De flori să-ți fie drumul, ce-ți cânte fericirea,

La piept ți-oi ține strâns, atunci când o să mor..

La piept ți-oi ține strâns, dar numai amintirea.

 

 

 

 

Anunțuri

Buze putrede..

Tips+on+how+to+scare+someone+with+window+7+_6e2c2bb135de7e82a107940f5eb2ca24

Condrat Iulian Dumitru

Murmură vremea, murmură trecând,

Și se anină, de-ale mele gânduri,

Ce se-nfioară-n grabă, în muguri mugurind

Apoi se cern pe ape, în spumegânde rânduri..

 

Mă-mpresură uitarea, mă-mbrățișă abisul,

Și carnea mi se scoace, pe-al viselor altar

Și dinții mi se zbat, cuprindă necuprinsul,

Tu amintire-mi ești, ce umple gol pahar..

 

Buzele-mi se-albăstresc, se pierd tăcut de mine

Sub ploile nebune, curând vor putrezi,

Acele buze vechi, povești nu ți-or mai spune,

Acele buze vechi, ce-au fost, nu vor mai fi.

Tu să colinzi pământul, căci în pământ s-or face,

Cu tălpile să-l calci, cu ochii să-l privești,

Nebun te-oi blestema, cu limba care-mi zace,

Pe min’ cum mai iubit, nicicând să nu iubești.

 

Răsar-acum din mine, eu cel ce-am fost cândva

Un spin cu ghimpi de foc, și-o floare rozalie,

Ce mersul tău de plumb, să prindă-n fața sa

Și urletu-mi vestească, cea de sfârșit chindie.

 

Tu pleacă de te-nchină, la veșnici Dumnezei

Și cu ardoare roagă-i. buzele să-ți sărute,

Și o s-afli că toți, sunt galbeni farisei,

Ce-n suflet ți-or șopti, goale cuvinte mute..