Descendență..

Pe coastele munților, urcasem noi.

Împreună. Un eu, și un alt eu.

Uneori târâș, alteori, în zbor precum un zmeu.

Rostogolindu-ne acum.. ne pierdem în noroi.

 

Cu ghearele am apucat copacii verzi.

Cu dinții, din vechea stâncă am mușcat,

Din piele, făcusem frângii pe-nserat.

În prăvălirea mea, te chinui, din ochi să nu mă pierzi.

 

Și-am tot urcat, privind, spre stelele pustii.

Ne-am dus, din când în când în spate,

Mânați mereu, de crude-a-noastre fapte.

Un eu, și un alt eu, spre clipele târzii.

 

În drumul nostru, ori doar în al meu drum,

Am întâlnit, celestele lumini,

Cu tălpile, îmbrățișat-am spini,

Și-n podul minții, viața.. făcut-am scrum.

 

Când munții se sfârșiră, urcat-am în văzduh.

Pe trepte nevăzute, prin chinuri necitite,

Aduse de prin vise, de timp, mucegăite.

Până ce într-o zi, picat-am prin produh.

 

Prin apele înghețate, încă mă adâncesc.

Și de piciorul stâng, mi-atârnă un plumb greu,

De om nu-i făurit.. el e celălalt eu..

Ce spre adânc mă trage.. ca să mă prăpădesc.

 

Ori poate că mă poartă, spre lumile de foc.

Ori nu am fost nicicând, un eu și un alt eu,

Poate am fost un vis, al unui Dumnezeu..

Sau fost-am doar o umbră, sub al luminii joc.