Timpul gol..

Un bătrân atât de tânăr

Cu fiece clipă-n parte..

Ce curge fără astâmpăr

Pentru viețile deșarte.

Se ascunde printre astre,

Între pagini se afundă,

Șerpuiește printre castre

Așteptând cea voce surdă

Ce se naște din durere,

Și frica de-a nu fi mâine..

Mâine pare-o mângâiere

Când de fapt e-un ciot de pâine

Ce se-mbracă-n mucegai

Precum pruncul în păcat.

Timpul este, dar nu-l ai,

Tu îl știi.. El te-a uitat!

Iar tu omule credul,

Pentru El ești un nimic..

Să nu spui că e fudul.

Să nu crezi că e cinic!

El e singura dreptate,

Părinte-al lui Dumnezeu.

Nu-l poți stăpâni din carte,

Nu ar reușit nici eu!

Am cătat să-L înțeleg,

Să-L pricep. Să-L țin închis!

Vrut-am să-L înghit întreg

Dar ma aruncat în vis.

Ace negre dat-au somnul

Cântând la genele-mi lungi.

Moarte-adâncă sună cornul

În a vieții mele lunci!

Ma închis în colivia

Ce-am croit-o pentru El.

În palmă mi-a pus vecia.

El păstor, eu fii-voi miel.

Și-n cele de sânge flori

Ultima-mi lacrim-oi pune..

Timpe, nicicând n-o să mori,

Asta-i tot ce am a spune..