Printre frunze aburinde
Dimineața-n zori de rouă
Îngân-ai șoapte plăpânde,
Către-o lume ruptă-n două!
Glasu-ți – valuri de cristal,
Cercuri albe-n întuneric..
Înghite al nopții șal,
Lăsând loc astrului sferic!
Suflet dintr-u îngeri rupt,
Blândă raz-a dimineții.
Cu ochii timpul ai supt
Oferind drum liber vieții..
Tălpile desculț purtat-ai
Către mările de cer.
Stele-n gând dacă mai ai
Să-mi pui pe sicriu de fier..
În amintirea de fum
Să nu păstrezi tu un nume..
Ci un individ, și-un drum,
Un pribeag uitat în lume!
De praf slove să citești
Scrise sus, pe sticla lunii,
Către-apusuri să privești,
Când o să-nflorească prunii..
Să dansezi, doar tu și vântul,
Pe mâini de fân să adormi..
Colo-n deal.. Te poarte gîndul,
Când pe vale te scobori..
Carne fragedă din tine
Să se nască, ochi să-ți poarte.
Zilele să-ți fie pline,
De-ale pruncilor tăi șoapte!
Și când norii au să cearnă,
Peste fruntea-ți, stropii reci.
Să fii curajoasă, doamnă
Și din viață.. să nu pleci!
Plin, nimic de spus.. atat de plin. Te citesc de mult si ma roade curiozitatea cum ar putea arata omul din spatele slovelor acestea?
Sărut mâna Ană! Mulțumesc tare mult, mă bucur să citesc aceste cuvinte. Eii bine.. nu e un om.. e doar un individ!