O frunză..

hjg

Condrat Iulian Dumitru

Azi sunt, un munte răsturnat de-o frunză..

Cu stâncile zdrelite, de mângâieri de Lună.

Cu brazii tremurând, sub a Soarelui pânză

Plin de cărări uitate, către vremea bătrână.

 

Trecut-mi-a viitorul, prin mușchii ce mă-nbracă,

S-a scurs amar, domol, spre-a râului clepsidră.

Când între ieri și mâine, o răsuflare-mi scapă

Spre Lerna a mea gură, sărută mândra Hidră.

 

Temute amintiri, ‘n-adâncu-mi am ascuns,

Și-am lepădat deasupra, veacuri întregi de piatră..

Să-mi fie liniștea, secret de nepătruns,

Și-n pace să adorm, lâng-a zeilor vatră..

 

Dar frunză tu, nebună, ce flori ai înghițit

Și aurore-ntregi, servit-ai la-ta cină,

Fix în al meu rărunchi, cu drag mi te-ai proptit

Și liniștea de veci, mi-ai spart-o în surdină..

 

Și piedică mi-ai pus, de-n văi am tot căzut

Și către cer strigat-am, de s-o-ndura Clymena,

Să mă agațe-Atlas, divinu-i fiu născut..

Dar nu m-a ascultat.. căci frunză îi e stema.

 

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s