Maledictis

     Alunecam uşor în visul dulce parfumat alături de Tine, Copilaşule… Eram amândoi pe sania cu şine de argint a cuvintelor moi precum pleoapele Tale. Zăpada rece ne săruta obrajii roşii, uscaţi de aerul tare ce ne ardea plămânii! Mâna Ta o strângea tare pe a mea, atât de tare incât să ştiu că esti acolo şi nimic nu mi Te poate lua.. nimic.

Dar gura-mi scămoşată de nebunia minţii muribunde bâiguia răsunând adanc în sufletul Tău acele maledictis ce au sfâşiat inima Ta prea buna pentru călăul de mine, pentru acel cineva pe care cu buzele Tale dulci l-ai construit dându-i o formă şi care astăzi Te dezamăgeşte!

Câmpia galbenă şi înmiresmată de grâul copt în spicul galben si aspru e plină de copaci cu roade dulci-acrişoare… copaci mari precum uriaşii poveştilor bunicii… cu umbra deasă şi cu triluri de păsărele. Te văd sub coroana cireşului bătrân şi braţele mi se răsfrâng urlând după îmbraţişarea Ta… alerg spre Tine dar după câţiva paşi prafuiţi, fără să apuc să mă opresc un lanţ greu mă struneşte bufnindu-mă în iarba grasă…

ImagineE lanţul meu.. făurit fără vrere de mine din acele maledictis… E prins la celălalt capăt de  un pripon prostesc adânc înfipt în pământul negru.. atât de adând, scos pe cealaltă parte a pământului şi cu vârful îndoit… plin de rugină. Verigă după verigă regăsesc vorbele mele iar lângă al meu picior un nod uriaş îşi făcu casă… Un nod făcut de mine dar a cărui formă am uitat-o şi nu îl pot dezlega… un nod Gordian. Privesc spre cerul prea senin şi urlu mut rugându-l pe El sa mă transforme în Macedon şi să îl pot desface, dar rugile îmi sunt menite văzduhului cald…

Îl muşc cu dinţii , îl strâng cu unghiile murdare pentru că mă arde… mă arde precum focul Iadului, îmi lasă urme adânci în carnea proaspătă.. scoate fum şi râzând îmi spune : ” Tu ai făcut-o! Şi nu o să o mai poţi atingre vreodată! Tu ne-ai rostit fără luciditate… Lucifericul ţi-a jucat un joc aparte! Ţi-a pus un sac pe capul veşted şi te-a aruncat între scriburi… Ai pierdut!”..

Simt cum lacrimi îmi năpădesc ochii uscaţi de dorul Tău… cristalele lor ating ţărâna şi urlă neputincioase, se târăsc până la Tine şi cu un tremurat se ridică pe obrăjorii Tăi şoptindu-ţi : Te iubesc!…

4 gânduri despre „Maledictis”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s