Condamnat…

      O durere seacă în pieptu-mi putred mă trezeşte din îmbrăţişarea patului meu, singura îmbrăţişare ce o cunoaşte prea mizerabilul meu trup în ultimul timp. Buimăcit, şi cu ochii parcă supţi, încerc să mă ridic dar nu pot… toate oasele altădată de fier, acum mă dor de parcă ar fi fost rupte… rupte, aşa cum unii rup inimi în mii de bucăţi. Inimi? Acum vorbesc de inimi? Ciudat, eu nu mai am aşa ceva, de fapt.. nici nu ştiu dacă am avut vreodată. Însă fără să ştiu de ce, un hohot chinuit îmi răsare din plămânii bolnavi, râd ca un drogat, însă drogul meu nu e lumesc. Eu nu îmi droghez corpul, el e mult prea puţin important… îmi droghez sufletul cu sentimente ce mă fac să urlu cuvinte mute, cu sentimente ce vor să fie împărtăşite însă raţiunea câştigă mereu, pentru ca dacă le-aş spune ar face mai mult rau decât bine, şi mă afund in zicala ” Cine are ochi de văzut , vede! ” … aştept să vadă… Îmi droghez mintea cu gânduri de falsă fericire şi mă imbăt ca un porc ” cu apă rece ” sfârşindu-mi beţiile vomitând de fiece dată cu lacrimi amare, dar pe care nu le strânge nimeni, nici măcar eu! Îmi arunc uneori spurcaţii ochi ai amintirilor peste ceea ce am trait… îmi amintesc fiecare clipă, fiecare vorbă, fiecare cuvânt ce l-am scris cu atâta drag… în urmă-s toate lăsate, acum locu-mi este în patul gol, făr’ de aşternuturi holbându-ma în neant, pierdut printre gânduri… paralizat în timp, ingheţat în spaţiu dar mereu cu sufletu-mi pe moarte pulsând haotic. Fără să pot schiţa vreun gest, cad lat langă masa roasă de vreme, simt furnicături si pământul care mă cheamă pentru că sunt doar un condamnat… un condamnat la prietenie!Imagine

Iarba incoltita…

Iarba incoltita din samanta raului

O vad…in cazatura mea,o simt..

Sfasiatu-mi suflet ajuns pe fundul haului

Te cauta si lacrimi imi preling!

Scobesc cu unghiile roase-n intuneric,

O silueta rece simt usor

 Inima-mi tresalta, cred ca e feeric

Dar nu am timp sa stiu, caci mor…

Si stau de straja lang-al meu les,

Astept…dar nu stiu ce astept,

Ii vad pe toti,il vad pe-al meu unches

Dar tot pe tine vreau sa te strang la piept!

 Dar tu nu esti..pe nicaieri esti dusa

Miros de mir…trupu-mi imbalsameaza

Cu tine ai luat tot, si ai lasat o scuza

O lumanare neagra,vad capu-mi cum vegheaza!

Scancete aud… aud un lalait,

Si clopote-n clopotnita zbierand

Alerg, si-n cimitir privesc uimit:

Gropari..a mea groapa sapand!

Si-alai in negru pe porti acuma intra

Si-aud un popa-n vanturi

Si-l vad, cu barba ca de vidra

Si imi bat cuie-n scanduri.

Ii vad pe-ai mei in jur-unui morman

De mal si iarba diavoleasca

Ei plang, imi canta si-un cioban

Cu lut incep sa ma-nveleasca.

Nedumerit.. buimac de constiinta

Aud cum strigi cu vocea ta suava

Si simt cum vii, cu toat-a ta fiinta,

Si te arunci, pe plin-acuma groapa…

 

 

Usor, cu pasi grabiti clipele trec… spre pedeapsa…

 Rutina, din ce in ce ma apasatoare si-a croit locul in viata mea, o rutina neconstructiva, o rutina ce duce la ruginirea interiorului meu asa cum apa infiltrata prin incheieturile unui ceas mecanic duce la ruginirea rotitelor acestuia… Totul a inceput cu primul sentiment de dragoste ce a nascut in inima mea… apoi totul a mers pe acelasi tipar… „esti o persoana la care tin mult dar te pot vedea doar ca un prieten… ” , asa sunau toate despartirile sau toate relatiile neincepute… asa, eu, o persoana cu capul pe umeri ma lasam purtat de aburii dragostei ca intr-un dans nocturn, ca intr-un vals cu sticla de alcool, sticla care l-a un momentdat, desi atatea ma considerau „prieten” devenise confidenta mea… singura careia ii puteam spune totul si cu care imparteam ultimul leu… si asa am ajuns la concluzia ca sunt doar un „condamnat la prietenie” … Dar avand in interiorul craniului acel mic demon numit creier ma intreb mereu in serile in care somnul nu imi e prieten: „De ce?” .. vesnica intrebare pe care toti ne-am pus-o si la care prea putini am primit un raspuns sincer… sa fiu eu o victima a propriilor mele greseli? Toate mi-au spus canu le-am gresit cu nimic.. Sa fie soarta de vina? O sa ii dau intalnire la un pahar de cianura si o sa ii pun eterna intrebare „De ce?” Dar cu siguranta de beata ce ar fi nu mi-ar putea raspunde… beata de fericire ca a mai facut „unul” sa se intrebe „De ce?”… Si de la un timp am inceput sa ma complac in aceasta rutina, in noroiul dezumanizarii treptate desi constiinta imi striga cat o tin puterile „Trezeste-te dobitocule!!”.. Dar cine sa o auda cand in timpanele mele rasuna „de ce-ul” sacaitor…

Căci mor trăind…

cocinaitaly

comida italiana

Endorfinul

Diminueaza perceptia durerii - Genereaza fericire !

Cultural.21

Mic ghid (foarte) subiectiv de lifestyle cultural

Poezii pentru sufletul meu

REVISTA ROMÂNILOR DE PRETUTINDENI * LITERATURĂ, ARTĂ ȘI CULTURĂ

doar, o viaţă

eu trăiesc, când să fiu supărat

Arinuck ptl

Praising the Lord, the King of Kings, Jesus Christ! Having Joy!

BursaSite România

Web Design - BursaSite România vă oferă servicii de web site profesional la prețuri avantajoase, realizare site-uri de prezentare pentru companii...

Blog-ul lui Adrian

Gânduri, şoapte, verbe în strungi şi versuri…

simple Ula

I want to be rich. Rich in love, rich in health, rich in laughter, rich in adventure and rich in knowledge. You?

literatoluisrodriguez

Literatura y consejos.

herschelmann fotoblog, bestpixel-photowerkstatt-hamburg.de

einige mehr oder weniger tolle Ideen um die Fotografie und die Bildbearbeitung

HopeLess

Scrisul face parte din mine, din viață... ca de altfel, arta în toate formele ei!

arta si natura

O constiintă încarcată are nevoie sa se confeseze. O operă de artă reprezintă o confesiune. Albert Camus

Claudia Adriana

iulie in doi

Blog de ifose

"Trăiesc pentru a scrie și scriu pentru a trăi!"