Drum..

Se-aude toaca jeluind, departe-n deal

Și clopotele-nflăcărate-i, țin isonul..

S-a spulberat, spre seara-al vieții val..

Un alt suflet pribeag, îmbrățișează somnul.

 

Al cui o fi? Cine a fost și ce-a făcut?

Avut-a oare el copii? Or copil, fost-a el, zburdalnic?

Poate că îngeri, cete mii, l-așteaptă colo.. l-anceput

Or poate-n iad și-o priponi, azi, spiritu-i năvalnic..

 

N-aud pe nimeni să îl plângă, în drumul ce azi îl străbat,

Și-n ochii lor de curioși, lacrimi niciunul n-au avut..

Oameni străini cu guri căscate, ce au uitat al lor Sabat,

O lume-ntreagă, doar de oameni.. ce nu l-au cunoscut..

Nici el nu s-a știut.. de sine, el, n-avuta vreme,

Nicicând nu și-a dorit, ani să trăiasc-o mie..

Din când în când, doar alba nea, i se-ncurca în gene,

Și timpul tot, făcut buchet, ți-l dăruise, Ție..

 

Soarele pare-al jelui, cu sângele-i brăzdând azi cerul,

Și timpul fuge. Din urmă parcă, să-l ajung-ar vrea..

Dar e cu neputință, căci el trăit-a gerul

Ce vine.. te dezmiardă, în brațele-i te strânge și sufletul ți-l ia.

 

Tună înspre apus.. tună în pieptul meu.

Și par a mă trezi, din somnul ce se doarme.

Potecă noroioasă, pieptișă, urc cu greu,

Pe ochii mei cei goi, se prindi a țeșe scame..

 

Cu mâinile schiloade, mă văd scurmând pământul,

Cu buzele-mi pietrite, tot eu-mi citesc Cuvântul..

În groapa-mi, mă cobor.. și îmi aștern mormântul..

Și tot ce-mi mai doresc.. Să mi Te cânte.. vântul.