În juru-mi, nesfârșit pustiu.. si-atâta gol,
Iar în al pieptului meu coș.. doar un fost plin..
Șoapte-mi aduce numai vântul.. făcând ocol,
Și povestind dureri, cu glasu-i mirosind a vin..
Mi-s pașii grei, prin lume, tot cătând cărare,
Nesocotind că poate.. pe-aci cărare nu-i.
Și că fantasmele ce se zăresc în zare
Sunt vise pribegite.. vise a nimănui..
Azi gândul mi-i încet, iar vorba-mi stă ascunsă,
În suflet răstignită, ca un Hristos, pe moarte.
Căci am gustat pelin, prin taina nepătrunsă
Și-n mine au crescut, lăstuni- trăiri deșarte..
De pleoapele-mi stinghere, lujerii și i-au prins
Cu spinii lor închis-au, privirea-mi stăruindă,
Până când într-o noapte, peste mine a nins.
Iar frigul viețuirii, -ncepu să mă cuprindă..
Și singur adormii, să mă trezesc tot singur,
Hălăduind prin lumi, fără de început..
Și fără de sfârșit, precum un mândru ligur,
Ce din dureri făcut-a, de nesfărmatu-i scut.
De mine am să uit.. damnat mereu uitării..
Or să mă uite munții. Și stelele mă uită..
Către apus mă trag.. nu mai răspund chemării,
Căci nebunia mea, în veci, fi-va hulită..
Și hăul nesfârșit, azi brațele-mi întinde..
Oo mlădioase brațe.. cum altele nu sânt.
Îmi cânte pe-nserat, cu-amar, duioase flinte,
Cald m-oi întinde eu.. pe recele pământ.
