Tribut plăti-vom toți, la dreapta judecată.
Și chinuiți vom fi, ca iernile târzii,
Ce-ajunse-n primăvara, peste pământ culcată,
Spre moarte-s alungate, oricât ar fi de vii..
Poate că fost-am liberi, ca norii cenușii..
Să ne alegem drumul.. ce duce spre sfârșit.
Ori prizonieri în lanțuri, ai nopților târzii.
Tot ce rămâne-i drumul.. poteca, ce-am croit..
Preschimbă-mă-n copac.. Din lemnu-mi, fă-ți carene,
Pe mările din neguri, eu să te port agale..
Iar șoaptele-ți senine, le-oi asculta-n catrene.
Când cerurile-or plânge, cumplita, lumii jale.
Ori lespede albastră, mă fă în vârf de munte,
Eternă-n fața morții, dar moartă pentru lume.
Între cer și pământ, Lui Dumnezeu, i-s punte..
El vine-ncetișor, căci, lumea, dă în brume..
Cu ochii tăi mă schimbă, în foc ce face scrum.
În timp ce nu așteaptă.. în vremi ce nu se-ntorc.
Într-un Atlas slăbit, ori Sisifus nebun,
Într-o stea căzătoare, lipsită de noroc..
Preschimbă-mă în toate.. și-n toate fi-voi eu.
În toate ce nimicul, îl ele pot cuprinde,
Pământ ce poartă urma, ultimului Dumnezeu,
Ce-a noastră veșnicie, nici când n-o va aprinde..
