”Zâmbind” ..

Condrat Iulian Dumitru

 

Doamne, de ce nu mai făcut un Dumnezeu?

Cu ochii amărui, și mâinile de lemn..

Durerile să le frământ, să le primesc doar eu,

Și-ntregii lumi să duc, al mântuirii semn.

 

Doamne, de ce nu m-ai făcut un om?

Un om cu suflet scurt. Un om.. să nu iubească!

Și făr’ de suferință, să-și creasc-al vieții pom

Iar prea frumoase fructe, să aibă gust de iască..

 

De ce nu m-ai făcut, Tu Doamne, un fluture de ceață?

Pe aripile gri, s-aduc, suflarea Morții.

Să-i poposesc și ei, pe piept, în dimineață

Și să îi port uitarea mea.. spre malul nopții..

 

Piatră, să mă fi făcut, Tu, Dumnezeu-cuvânt!

Nicicând n-aș fi gustat, ce crunt, urlă iubirea.

Doar șoapte-ndrăgostite, aș fi citit în vânt

Și răsturnat în cuget, Ți-aș fi-așteptat venirea.

 

Îți mulțumesc Hristoase, că stea nu m-ai făcut.

Al ei drum să veghez.. Să-i văd minciuni iubinde

Căci m-aș fi stins în foc.. și foc aș fi pierdut

Spre crezul ce am dat, vorbelor ei dorinde..

 

Hai! Vino Doamne.. să ne plimbăm plângând..

Să mă asculți, să taci.. Și poate să oftezi,

Să mergem stând pe loc.. și să ne-oprim mergând,

Și cele roș dureri.. să le-adunăm grămezi.

 

Și poate le-om da foc.. ori, le-om schimba în ploi.

Să ude-al meu pâmânt, ce-l am în loc de suflet.

Dureri se nasc în mine, cum ploaia dă noroi..

Dureri ce se agață, precum iedera-n cuget..

 

Tu să Te-ntorci ‘npoi, spre cerul ce Te-așteaptă,

Spre-al Iadului nebun, să-mi pregătești primire..

Căci am să vin și eu, cu inima deșartă.

Zâmbind aștept acum.. să mor din vech-iubire..

 

Poză din arhiva personală.