Plopi..

Condrat Iulian Dumitru

Suspină noaptea, plopii cei bătrâni

Și-și macină, scorțoasa lor tăcere..

Peste singurătate, singuri ei sunt stăpâni

Cu a lor frunze-aduc, a morții tămâiere.

Se mângâie cu chin, în apa-nfricoșată

Sub razele de Lună, tăiate de păcat,

Precum mândre fecioare, zădărniceau odată

În brațe de zarafi.. ‘n-al zilei scăpătat..

Și ale lor flămânde, nestăvilite umbre

Izbesc în geamul meu, cu amintirea ta,

Cu glasul cândva dulce, spunând minciuni mărunte..

Toate s-au pierdut azi.. Doar fum în cafenea..

Sălcii încovoiate, privind spre rădăcini

Cu părul încâlcit, în degete de lemn,

Iubesc albastrii plopi.. iubesc ai lor vecini

Sărutu-n colțul gurii, așteapt-al lor îndemn.