Flori pe sticlă..

Aș vrea să mor, în toamnele plouate

Și să mă-nghită-ncet, abisul arămiu.

Și mort să mai colind, ungherele uitate,

Unde am fost al tău, și und’ n-am să mai fiu..

 

Să nu-mi mai fie teamă, de-adâncu-nălțător

Și-nbrațe să te strâng, murind în albu-ți pal.

Iubire. Crud păcat, cu aer sfidător

În sufletu-mi pierdut-ai, misteriosu-ți șal.

 

Noaptea-ți bate-n fereastră, sărutul căutând

Iar degetele tale, de buze ți se-agață.

Sticla se aburește, cu tine respirând

Și masca mea de noaptea.. Îmi moare de pe față..

 

Aș vrea să mor, în calde primăveri

Când Soarele se naște, pe pieptul tău albastru.

Și amintirea mea, s-o uiți în goale zări

Sau pururea s-o ții, ascunsă-n primul astru.

 

Aș vrea să-mi mor.. Să-mi mor, să nu-mi mai fiu!

Să nu adorm acum, nebun, făr’ de resort.

Aș vrea acum, să-mi spargi pieptul pustiu

Și urma ta-n zăpadă, s-adăposteasc-un mort..

 

 

Pierdut printre sălciile verzi ale vieții, caut cu ardoare, moartea cenușie.. Piatra lupului solitar e cea care mă trimite spre zările de ceață ale timpului meu. Vorbele bunicii îmi răsună în timpanele amintirii mele de demult..

Sunt singur, și asta îmi face bine și îmi face rău.

Nerozii 9:11

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s