Aș vrea să mor, în toamnele plouate
Și să mă-nghită-ncet, abisul arămiu.
Și mort să mai colind, ungherele uitate,
Unde am fost al tău, și und’ n-am să mai fiu..
Să nu-mi mai fie teamă, de-adâncu-nălțător
Și-nbrațe să te strâng, murind în albu-ți pal.
Iubire. Crud păcat, cu aer sfidător
În sufletu-mi pierdut-ai, misteriosu-ți șal.
Noaptea-ți bate-n fereastră, sărutul căutând
Iar degetele tale, de buze ți se-agață.
Sticla se aburește, cu tine respirând
Și masca mea de noaptea.. Îmi moare de pe față..
Aș vrea să mor, în calde primăveri
Când Soarele se naște, pe pieptul tău albastru.
Și amintirea mea, s-o uiți în goale zări
Sau pururea s-o ții, ascunsă-n primul astru.
Aș vrea să-mi mor.. Să-mi mor, să nu-mi mai fiu!
Să nu adorm acum, nebun, făr’ de resort.
Aș vrea acum, să-mi spargi pieptul pustiu
Și urma ta-n zăpadă, s-adăposteasc-un mort..
Pierdut printre sălciile verzi ale vieții, caut cu ardoare, moartea cenușie.. Piatra lupului solitar e cea care mă trimite spre zările de ceață ale timpului meu. Vorbele bunicii îmi răsună în timpanele amintirii mele de demult..
Sunt singur, și asta îmi face bine și îmi face rău.
Nerozii 9:11
Condamnat la prietenie! 