Cărări peste gând..

Hristos al tâmplelor surii

Te-ai așezat, stingher, timid..

Pe chip, cu ochi-Ți purpurii

În palma sufletulu-mi agurid..

 

Cu degete de-argint.. prea-dulci

‘nmuiate-n roua sfintelor scripturi,

Din negrele trăiri, acum mă zmulgi

Căci mă găsești pierdut, printre frânturi.

 

Eu Te-am pierdut cândva, cu a mea voie

Și multă vreme, uitat eu Te-am crezut..

Tu ai venit, cu plin-arca lui Noe

Nu Te știam, dar Te-am recunoscut.

 

Purta-i pe spate, eterne cicatrici

Și chipul Tău, brăzdat de răni era..

Mă amintesc, plesnindu-Te din bici

Și sângele, țâșnind din coapsa Ta.

 

Acum visez năluci!

Ce fost-am, nu mai sunt..

Avut-au grijă, nebunele de slugi

De gâtul meu. Și mi l-au frânt.

 

Mereu Hristos, T-oi fi!

Eu pururea nebun..

Pe morți Tu o să-nvii

Iar eu m-oi face scrum.

 

Regăsirea e doar o pierdere. Pierd foste regăsiri pentru unele viitoare.. Îmi liniștesc sufletul pentru a reuși să-l zdruncin mai târziu. Când pleopele gorunului bătrân m-or înghiți cu frunzele uscate ani de-a rândul.. când pământul bătătorit de pașii zburdanicilor copii va încolți, atunci, poate, vremea îmi va purta pașii rătăciți și pieptul din crini uscați către tine..