Pe-nserate te-așteptam și eu
La umbra bolților de vie..
Cu un buchet de flori, de iasomie
Și te visam, precum un Dumnezeu.
Cu ochii mari, cu genele pitite..
Mă tot lăsai singur pe a mea cale,
Singur eram, în a mea așteptare
Doar eu, și florile zdrelite.
Spre astrul, alb, cel mându și pribeag
Tot căutând amar, zăresc cea neagră cracă,
Fără de flori.. și de dorinți săracă..
De ea.. aș agăța un ștreang.
O frânghie albastră, de argint
Să mângâie, gâtul gândirii mele..
Și cerul negru, să plângă fără stele..
Lumini fără contur și glas fără cuvânt.
Tu-ncet, să te îndrepți
Cu pașii săbuiți
Și-n ochii tăi uimiți
Mii alte flori s-aștepți..
Condamnat la prietenie! 