Când ceasu-i gol, fără de timp
Oare ce rost mai are viața?
Când printre flori, tu ești un ghimp
Și soare nu vezi dimineața..
Te-ascunzi amar, în umbre vechi,
Și-ai vrea să te îmbeți.. Să mori!
Palme-ți apeși peste urechi..
Ochii-nchizi! Te-arunci.. și zbori.
Zdrelit, pe pietrele de noapte
Mi-ascult sângele picurând..
Doar aripi rupte.. Și vechi șoapte.
Dincolo.. Oar’ cine m-o fi așteptând?
Eu sunt nimic, printre întreguri,
Și spațiu gol, între cuvinte..
Cel mai urât, nebun din neguri.
Cu casă colo-ntre morminte..
Netrebnic pentru cer de mare,
Nenorocit, trimis uitării..
Singuratic.. pe o piatră tare..
Așteptând, cântul chemării..
Condamnat la prietenie! 