Eu, orbul..

img Gara

 

O vioară nebună, în brațe-ncet mă strânge

Și lumânarea albă, în palma mea azi plânge..

În cel negru cotlon, paharu-n jumătate

Și-o sticlă de amar, plină de vise-uitate..

 

Un fir de vânt, șuieră-ncet, o șoaptă de demult

Și printre frunzele ce cad, aș vrea să te ascult.

În ochii tăi să mă înnec, în ochii tăi cei calzi

În ochii mei să zbori spre cer, ochii ce au orbit, de azi..

 

Amară lacrimă se scruge, căzând în ultimul pahar

Ce-l sorb, s-ajung.. În patru scânduri de stejar.

Și-un clopot greu, să spargă ceru-n patru zări

Cuvinte către-al meu mormânt, să bătucească trei cărări..

 

Și-atunci, pe deal, când timpul toate le-o sfârși

Poate pășești în treacăt.. Te rog, nu te mânhi!

Întinde mâna ta suavă, în crengile ce spre cer fug..

Alege frunza-ngălbenită.. Și arde-mi numele pe rug.

 

Dar ceasul blestemat, ce-ntruna bate.. ca o toacă

De degetul cel mic mă trage.. Moartea cu mine, azi se joacă..

Și sunt copil, cu ochi căprui. Ce vede cum a-mbătrânit,

Ce-n viața-fost, fără de rost.. și făr’ de rost, el a murit..

2 gânduri despre „Eu, orbul..”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s