Și de asta-nseamnă omul,
Individ, cer a rămâne..
Veacului dădu-ma somnul.
Leșul putrezi-o-ar mâine!
De gândirea se oprește
Și religia dispare..
Doar prostia mai rânjește!
Lasă-mă să mor în mare!
De vă folosiți de alții
Ca apoi să-i aruncați!
Nu privi munții înalții!
Nu spera să mai ai frați!
De iubire nu cunoașteți
Ci cu ea vă amăgiți,
Și ca oile voi pașteți
Sunteți.. niște amărâți!
Eu v-aș otrăvi pe dată
Cu frică de Dumnezeu,
Dar privind în ochi de fată
Otrava o s-o beau eu!
Poate doar un cocoșat
Dreptatea poate-nțelege!
Numai cel încătușat
Răul știe să dezlege!
Când cu unghia scobești
Ai grijă să nu lași urme,
Căci de lași, o să-ți dorești
Să nu fi născut mii umbre!
O s-alergi spre bătrânețe
Cu gândul c-ai făcut bine
C-ai trăit cu-acea finețe
Închipuită de tine!
Însă timpul nu te iartă
Amintirile din noapte..
Îți visezi viața deșartă!
Agonie-n zeci de șoapte!
Pe hârtii petreci penelul
Fără noimă, fără sens..
Cu minciună-ți vezi de el-ul..
Dar seara curge invers!
Și acum nenorocitul,
Eu- acest neghiob bătrân
Ți se-nclină ție- omul!
Însă fără să suspin!
De sus tu te uiți la mine,
Fără prea mult interes..
Și acum înțelegi bine..
Ce era de ne-nțeles!
Codrii cântându-și amarul
Mă vor îngâna departe,
Eu băându-vă paharul..
Mă cufund scârbit în noapte!