(S-a dus…)

Partea 1

 ( Era seară, ceasul arăta în jur de ora 21,30 iar el, un bărbat în toată firea, de 33 de ani stătea în întuneric, în patul lor, frumos aranjat, cu pernele curate cu aşternuturile albe, mirosind a lavantă. Din camera alăturată se auzeau glasurile ce îi încântau auzul în fiece clipă.. erau fetiţele lui! Analiusa şi Elimur. Doi copii minunaţi, de şase, respectiv şapte anişori, cu părul plin de bucle drăgălaşe, cu pielea albă şi fină, cu mânuţele mititele şi gingaşe, cu ochişorii mari şi plini, curaţi.. atât de curaţi încât până şi Dumnezeu ar fi părut un prichidel în faţa celor doi îngeraşi. Tatăl lor le asculta în timp ce în piept inima i se făcu cât un purice, atât de mică, încât uneori se întreba dacă o mai are [o pierduse de mult..]. În colţul ochilor căprui o mică lacrimă îl înţepa atât de tare încât un nod urmă să I se înţepenească în gât.. Soţia lui, -femeia pe care o duse la altar, căreia îi puse sufletul lui în mâini, şi căreia îi jurase iubire veşnică, jurământ de care se va ţine mereu, şi nu perntru că e un jurământ ci pentru că el chiar o iubeşte- plecase cu alt bărbat! Reveni, ca mai apoi să plece din nou, şi făcea asta aproape zilnic, mereu, povestindu-i lui tot, cu fiecare amănunt, iar el? El o asculta şi plângea, alteori voia să moară, dar şi-a dat seama că de fapt nu are voie să facă asta.. Trebuie să trăiască pentru mici lui Îngeri, să îi crească frumos, să le educe în aşa fel încât să nu facă ceea ce făcea mama lor, voia să îşi fie credincioase lor.. Mama lor, o femeie fără nume.. îl încătuşa mereu.. spunându-I că.. “ Te iubesc! Dar uneori.. “ , iar restul nu mai contează.. nici pentru el nu mai conta! Fetiţele, pe nesimţite au trecut în camera în care tatăl lor zăcea.. şi au aprins becul : )

– Heii, tatiii!

– Tatii, ce faci tatii? Ce faci?

– Da tatii, ce faci?

( iar el se trezeşte ca dintr-un vis.. )

-Îngeraşiloorr! Haide-ti aici!

– …

-Lui tati îi era dor de odoraşele lui, mici, dulci, drăguţe şi atât de molcuţe!

-Şi mie tatii!

-Să ştii că şi mie tatii!

-Ba mie mai mult!

-Ba nu, mie tatii, mie!

-Ba să ştiţi că mie dragele mele!

-Tati? De ce eşti trist?

-Heii, Puiulee, dar tati nu e trist! Nu e trist deloc! E fericit!

-Ba nu tatii, nu mai spune minciunele, surioara mea are dreptate, de ce eşti supărat tati?

-Eşti supărat pe noi cumva?

– …

– Nuu, nu am cum să fiu supărat pe Îngeraşii mei, haide-ţi să vă ţina tata în braţe şi să se joace cu voi!

-Venim tati, dar numai dacă ne spui de ce eşti supărat.

-Ştii bine tati ca noi te iubim mult, mult, mult de tot!

-Şi chiar mai mult de atât tati!

-Şi tati vă iubeşte, dar e doar un pic oboist, nu e trist!

-Tati, dar unde e mami? Ar fi trebuit să ajungă şi să pape cu noi!

-Da tati! Şi miroase atât de bine iamii.. Tati e un bucătar grozav!

-Da, e cel mai bun bucătar din lume. Ba nu, din univers!

-Suntem cele mai norocoase!

-Dragele mele, mami o să ajungă imediat, probabil.. a avut o problemă la servici şi a trebuit să mai rămână puţintel, dar o să vină!

-Dar de ce nu mai vorbeşte mami cu tine tatii?

-Chiar aşa tati, de ce?

-Ba vorbeşte Puilor, doar că e obosită seara când ajunge şi face nani, iar tati după ce vă citeşte povestioara…

-Da tati, ştim, vii şi o veghezi pe mami!

-Ce norocoasă e mami!

-Tati, să ştii că eu vreau să cresc mare şi să am un soţ ca mami!

-Şi eu tatii!

– … !

-Tatii, vreau să te sugrum!

-Şi eu tatii!

-Şi eu dragele mele, veniţi la ursul ăsta bătrân al vostru, voinicilor. Morr Morr Morr!

-Tati e cel mai frumos ursuleţ! (şi au rămas toţi trei întinşi, în aşternuturile spălate de el.. în camera curăţată de el.. în patul care acum era doar al ei, el nu mai făcea parte din nimic..nimic).

-Îngeraşilor, să ştiţi că mămica voastră e o femeie bună, cu suflet mare, şi să o iubiţi, să aveţi grijă de ea şi să o respectaţi.. tatii.. o să fie mereu lângă voi.. (Şi ultima lacrimă se aşternu pe părul fetiţelor care se imbrăţişase.. Adormiseră.. iar el.. le veghea..) .. (Respectaţi-vă promisiunile, iubirile, fericirile şi nu uitaţi de unde a-ţi plecat! Niciodată!)