Din dizgraţii amorţite
Croiesc drumuri necroite..
Şi din ura-mi pentru viaţă,
Ţie-Ţi nasc o dimineaţă!
Către cer privesc cu jind,
Susur.. aud implorând.
Glasuri acre de copii..
Te-ai dus! Oare-o să mai vii?
Ziua, de soare e plină
Lumina scaldă-n lumină!
Iară noaptea, gând feeric
Negru-l cată-n întuneric!
Din mine tot ce rămâne,
Sunt doar coji roase de pâine!
Şi un pumn de sare seacă
Peste mine? Doar o raclă!
Sub mine, pământul rece!
Cei ce plâng, azi ‘or petrece.
Pusă-mi e la căpătâi:
Veche cruce- cea dintâi!
Azi, în piept, nicio durere.
Ieri, în mâini, nicio putere..
Iar acum un an de zile,
Nopţile îmi erau pline!
Fac un semn cu mâna seacă,
Azi.. cuţit fără de teacă!
Iar apoi privesc la voi
Eu cel vechi, la voi cei noi..
Condamnat la prietenie! 