Din ochi ce par, cuvinte rătăcite,
Vezi timp ce vine, uşor, tărăgănat,
Şi curge-n val, ca apele sfinţite..
S-a dus.. veni.. şi deveni vânat!
Pe lămpile bătrâne, de gânduri fumurii
Scrise stau în neştire, lăsate ele-n noapte..
Vise suave, cu vene stacojii,
Şi în lumina albă, culcatu-s-au la moarte!
Un corb albastru, pe cerul fumuriu
Se lasă păgubaş, zburand iar spre uitare.
De-acol’ scăpase ieri, fugise din pustiu..
Şi-acol’ gândeşte azi – „nu e loc de scăpare” !
E singur singurel, un mugur nerodit
Rătăcit în lumina ce pare nesfârşită..
Dar negru fu odată.. acum mereu robit,
Şi hrana-i este „verde”, inima obosită!
Trec norii peste dânsul, şi frig de anii noi.
Au fost şi clipe albe, în Rai el a zburat..
S-a dus din aripi cântul, veni-va pe la voi,
Căci moartea naşte viaţă.. Sufletul tulburat!
S-a dus.. S-a dus cu vântul,
Şi apele, şi Luna cea mireasă..
Dar numai noi, corbul şi El- Cuvântul..
Rămânem morţi aevia, goi şi făr’ de casă..
Condamnat la prietenie! 
Felicitări I!