Sfânt şi muritor

Dumnezeu pieziş la suflet
Să Te-ngâni cu mine-n soartă..
Să strigăm al rănii muget,
Să sorbim ziua cea dreaptă.

Jurat-am în chip de Soare
Căci muri-vom amândoi..
Acum, Te pierzi în uitare,
Tu eşti viaţă, eu strigoi..

Şi când naştere Ţi-am dat,
Spre-a mă naşte mai pe urmă!
PusuŢi-am şi vis uitat..
Ce în mine încă scurmă!

Şi-Ţi citeam Biblii.. o mie.
Dumnezeu – Tu, cel dintâi!
Despre Moartea ce-o să vie,
Şi-un salcâm la căpătâi..

Lângă banca cea de Timp,
De un fulger spintecat..
Ne-am fi-ntins spre cer privind,
Negrul neîntunecat!

Dar Tu, Dumnezeu, bătrâne,
Stai în jilţul de stejar
Şi, Te-adăpi cu rugi meschine,
În lumini de felinar..

Şi mă laşi în voia Morţii,
Ce la poartă o să-mi bată
Dară uiţi, de cursul Sorţii,
Rea, goală şi neschimbată!

Şi să ştii Tu Doamne, Sfântul,
Că nu mergem pe poteci..
Şi de moare credinciosul,
Eşti ca spuma mării reci!