Vis..

Timp nebun, năvalnic sună
Și cutremură-n adâncuri,
Pe-nţelept și a lui dună
De cunoaştere prin veacuri!

Ce s-aşaza peste roiuri,
De foi albi si cărţi nebune,
Numere adună-n sloiuri,
Vorbe-n cer ce n-au să sune!

Că uitat să priponească
El credinţa-n nemurire,
Şi-ncepu să prigonească
Veche-a cerului trăire!

Şi-au zburat clipe de-a rândul..
S-au pierdut precum prescura,
„Înşira-le-ve-ţi cu gândul..”
Cum spunea demult străbuna..

Ş-alb de negru val venit-a
Peste genele-i cărunte..
Şi a Şaptea zi nascut-a
În deșert boabe mărunte!

Pleoape grele, de noian
Se aştern precum o rouă,
Cu mireasmă de susan..
Închinatu-sa și nouă!

Se făcea că înteleptul,
Se ridică peste El,
Şi sta strâmb, chiar de e dreptul,
Înşelând ca un mișel!

Şi-n condeiul- bici de Iad,
Îşi aduna-nsufleţirea,
Iar pe trei bucăți de jad
I se fură omenirea!

Tocmai Lui, cel făr’ de vreme,
Fără de-nceput în lume!
Dumnezeu mort, cu pomene..
Tocmai pe El azi să-L fure?

Însă visu-i se afundă,
Şi-L gasește căpiet,
Din şiret făcându-şi fundă,
Puie mâinile pe piept!

Singur, lăsat în uitare,
Neştiind să facă viată!
Bâiguind a Lui hotare,
Orb pribeag, cetind în piață!

Însa soarele din apa
Azi rasare cumpătat!
E.. cum nu a fost vreodată!
Roşu, suflet, şi pătrat!

Dumnezeu, deschide ochii
De-nţelept si de bătrân ..
Şi se-ntreabă privind plopii,
Oare cât am să ramân?

Cât Ei mă vor ţine-n viaţă?
Şi în mine toţi vor crede?
Totul e un ghem de aţă..
Dusu-m-am cu a mea vreme..

Căci pe mine Voi făcut m-ați,
Iară eu.. făcut pe voi..
Şi rămas precum văzut-ați,
Singur si plin de nevoi!

Iar de vreţi să mă-ngropaţi,
La cap, puneţi un strejar..
Seara-n codri să-mi cântaţi,
Veşnic, suflet de fugar..