Cărbunarii

Ceaţă şi pâclă, şi-ocară de cuvinte

Aşteapt-aici, niciunde-n astă viaţă,

Cătând mereu, în suflete murinde-

-Un bob de rouă, dulce, fără de gheaţă!

 

Şi din străfundul negru, asudat

Ei scot tăciune. Îl scot şi din mormânt!

Apoi vă zic: „Iubiţilor…” , cu glas plăpând,

Şi-uşor vă rupeţi.. ca frunza de copac…

 

Căzut-am mut, cu creştetul în smoală,

În minte cu nimic, şi-n palmă fir de praf

Vrut-am să schimb cu sânge-astă cerneală!

Şi-aşa o las, să-mi fie epitaf!

 

Ei fi-vor mulţi, şi groapă au să-mi sape,

Dorind de grabă, tăciune să mă facă,

Să îmi de-a foc, şi să mă stingă-n apă.

Şi-aşa Tu Doamne, datumi-ai azi de toate!

 

Sudoare grea, se sparge-uşor în vânt

Rafale lungi, adună gând la gând,

Doar ochii albi în negru le mai sânt

Găsit-au aur şi îi aud râzând,

Nimic azi mi-s, am fost decât un gând

N-a mai rămas decât o foaie şi un rând…

7 gânduri despre „Cărbunarii”

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s