Lumea se rupe şi se scufundă-n cer
Sângele ei năpraznic şiroieşte
Diavolii au la cină.. suflet de înger
Iar Dumnezeu cu biciul mă plezneşte.
Căzut-am crud, necopt, fără de vreme
Venit-au ciori, supt-au adânc din mine,
Durerea curge, aerul singur geme
Şi în nisip, văd trei boabe de grâne.
Văd popi nebuni, batjocorind fecioare
Biserici se-afundă în păcat,
Îmi ridc ochii, şi-ntreb eu : De ce oare ?
De ce acum, cu toţii m-au uitat ?
Trec zile, luni şi ani
Poate trec clipe fără de simţire
Şi vad în faţa-mi gloata de profani
Şi-aş vrea să sorb o rouă de uimire.
Îmi caut sufletul să simt cum moartea vine
Dar nu găsesc decat un ciot din el,
Aş vrea să pot zbura grăbit spre Tine
Dar aripi n-am, sunt puse în cuier.
Cutremur de durere fruntea-mi pală încearcă
Sânge din nasu-mi zgâriat pogoară
Şi cel fără de ochi m-aşează-n barcă
Picioarele de gât legatu-mi-aţi cu sfoară.
Prinsu-ma noaptea de-al spatelui catâr
Cu ochii roşii… sânge-al lumii murinde
Tăiatu-mi-aţi limba cu un satâr,
Nu mai aştept nimic, nimic nu mă surprinde.
Iar voi ce astăzi încă sunteţi, umblând
Numele să-mi uitaţi a spune şi a scrie
Să ştiţi că eu am fost decât un rând..
O pată pe-o hârtie…
Condamnat la prietenie! 