Şi crin cu crin în crâng acum se-adună
Se pierd în mâlul aerului greu
Clopotul vechi, în cer, el încă sună
Şi simt în vene-mi rădăcinile mereu.
Capătă plumb. Cu sângele-mi sudează
Capătă viaţă, gura-mi sângerează
Şi-un pocnet lung, de bici acum răsună
Vine din spate, a lui prea grea furtună.
Pierdutu-ma o dată, demult.. nu ştiu nici eu
Dar pe negreală-mi pune alba urmă,
Îmi bate cuie! Ciocan.. şi-un copârşeu.
Din noapte, focul iute scurmă…
Acum, strâns mă îmbrăţişează
Iar viaţa-mi lin, dar rece înserează…
Condamnat la prietenie! 
Reblogged this on Graffiti-uri pe pereţii unei gări.